„Știu că Ronaldo e supărat, dar cred că va rămâne la Real. Nu am vorbit încă cu el. Așteptăm să discutăm după finalul Cupei Confederațiilor. Am discutat în schimb cu Jorge Mendes (n.r. impresarul lui Ronaldo). Nu am de ce să-mi fac griji. Sunt mulți care au vrut să-l rănească pe Cristiano cu acest subiect al taxelor, dar și cu altele. El a simțit acest lucru”, a declarat președintele Realului, Florentino Pérez, pentru Marca.
Cristiano Ronaldo este acuzat de fraudă fiscală în valoare de 14,7 milioane de euro! Procuratura Spaniei a depus oficial o plângere împotriva portughezului. În comunicatul oficial se precizează că Ronaldo a folosit în mod „conștient” și „voluntar” o „structură economică” formată în 2010 cu scopul de a-și ascunde veniturile realizate din vânzarea drepturilor de imagine. Procesul are la bază un raport întocmit de Autoritatea Fiscală din Spania ce a ajuns pe masa procurorilor. Cazul este similar celui în care au fost implicați starul argentinian Lionel Messi și tatăl său, în urma cărora cei doi au primit condamnări de câte 21 de luni de închisoare, cu suspendare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER